Un jandarm bihorean a salvat un bebeluș care se înecase cu lapte

Omul potrivit la locul potrivit nu este un clișeu, ci o realitate în cazul unui jandarm , Jarca Romeo, care, în dimineața zilei de ieri, a salvat viața unui bebeluș ce se înecase cu lapte, a anunțat Jandarmeria Bihor

Romeo, aflat în timpul liber, a auzit țipete venind din depărtare. Fără să ezite, a urcat în mașină, pornind la drum pentru a identifica sursa țipetelor. Ajuns la fața locului, a constatat că erau strigătele de disperare ale unei mame și ale bunicii, care țineau în brațe un bebeluș inconștient, ce nu răspundea la niciun stimul extern, având căile aeriene obstruate din cauza inhalării de lapte. Colegul nostru a acționat rapid, așezând bebelușul pe antebraț, cu fața în jos, și aplicându-i lovituri interscapulare (între omoplați).

În urma acestor tehnici de prim ajutor, sugarul a început să dea semne de revenire, iar în scurt timp a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Acest exemplu subliniază importanța cunoașterii și aplicării tehnicilor de prim ajutor, dar și a unei reacții rapide în situații de urgență.

Îl felicităm pe camaradul nostru, Jarca Romeo, pentru curajul, promptitudinea și spiritul civic de care a dat dovadă, implicându-se, fără ezitare, pentru salvarea unei vieți!

Distribuie informația
Alte știri