Românii se vor putea pensiona cu 5 ani mai devreme faţă de vârsta legală, fără să fie penalizaţi. Vezi în ce condiţii

Cine a muncit 40 de ani şi a cotizat neîntrerupt tot atât timp, din toamnă poate ieşi la pensie chiar dacă nu a împlinit vârsta legală. Sunt luate în calcul inclusiv studiile superioare şi stagiul militar. În plus, femeile care au 2 copii se pot pensiona chiar mai devreme. Pot ieşi la pensie după ce au împlinit 56 de ani. Bărbaţii, în schimb, trebuie să aibă 60 de ani împliniţi.

Sunt regulile după care se vor pensiona românii din luna septembrie, atunci când intră în vigoare noua lege.

Şi tot de atunci, femeile şi bărbaţii care ies din câmpul muncii înainte să împlinească 62 de ani, respectiv 65 de ani, deşi au cotizat 35 de ani, vor avea pensii mai mici cu 24%, fata de 30%, cat este acum penalizarea.

Pentru mulţi români adunarea vechimii în câmpul muncii e o adevărată provocare, mai ales dacă au schimbat mai multe job-uri sau au lucrat în străinătate.

Experţii în resurse umane spun că noua lege care permite ieşirea la pensie mai devreme va accentua criza forţei de muncă.

Distribuie informația
Alte știri