La data de 30 iulie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 31 de ani, din localitatea Cordău, județul Bihor, bănuit de săvârșirea deinfracțiuni rutiere.
În aceeași zi, la ora 19.18, pe strada Grigore Moisil din municipiul Oradea, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii Biroului Rutier Oradea, în timp ce conducea un motociclu neînmatriculat și având o concentrație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, din verificările efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.