Alte 36 de blocuri din Oradea vor fi reabilitate termic

Administrația locală continuă și în viitor reabilitarea termică a blocurilor. În acest sens, în cadrul ședinței Consiliului Local din luna iulie, consilierii au aprobat indicatorii tehnico-economici la faza DALI și PT pentru reabilitarea a 36 de blocuri, care vor fi cuprinse în 8 cereri de finanțare, în valoare de aproximativ 36 milioane de euro, care vor fi depuse pe Programul Operațional Regional Nord-Vest.

Până în prezent, Primăria Oradea depus cereri de finanțare prin PNRR pentru 23 de blocuri,  cu o valoare totală de 12 milioane euro, proiecte care au fost câștigate, fiind în curs de demarare procedura de licitație pentru execuția lucrărilor.

„Avem în pregătire un număr de 81 de blocuri, pe care estimăm că le vom depune până la mijlocul lunii august, și totodată încă 100 de blocuri, pe care estimăm că le vom depune spre finanțare până la mijlocul lunii februarie 2025. Termenul limită de depunere pentru axa de finanțare este finalul lunii februarie anul viitor. Este important de menționat că Primăria Oradea a decis să depună etapizat aceste proiecte împreună cu proiectele tehnice, astfel încât să avem punctajul maxim pentru ceea ce înseamnă câștigarea finanțării.

Rata de cofinanțare prin POR este 85% fonduri europene, 13% buget național și 2% buget local, practic toți cei care intră în cadrul acestui program nu vor avea o contribuție proprie la ceea ce înseamnă reabilitarea blocului.

Axa majoră de reabilitare care intră în acest moment în reabilitare este de la bulevardul Nufărul până la Gara CFR. Practic, blocurile din zona Nufărul, Cantemir, zona Cetate, piațeta Mihai Viteazul, bulevardul Magheru, până dincolo de gară vor avea proiectele finalizate și depuse până la finalul lunii februarie anul viitor. Aproximativ 250 de blocuri vor avea proiecte depuse spre finanțare și care sperăm că vor fi finanțate, iar în următorii 4 ani vor fi reabilitate termic, astfel încât să reducem producția de gigacalorie în Oradea”, a menționat primarul Florin Birta.

Obiectivele specifice ale acestor investiții se referă la eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale colective, reducerea consumului anual de energie primară față de consumul inițial, după implementarea măsurilor de eficientizare energetică a clădirilor. Acest obiectiv va aduce beneficii din punct de vedere al reducerii pierderilor de căldură și a îmbunătățirii confortului interior și a eficienței energetice.

Totodată, se dorește și scăderea estimată a emisiilor gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2) după implementarea măsurilor de eficientizare energetică.

Distribuie informația
Alte știri