MAE le recomandă cetățenilor români să părăsească urgent Libanul

Foto: Pixabay

Pe fondul tensiunilor tot mai mari din Orientul Mijlociu, Ministerul nostru de Externe le recomandă „ferm” cetățenilor români să părăsească urgent Libanul. MAE reamintește că este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, la nivelul maxim de alertă, 8/9 .

Evitați orice călătorie, aplicabil pentru întreg teritoriul țării. Ministerul subliniază riscurile majore pentru siguranța cetățenilor, situația putându-se deteriora rapid și imprevizibil, afectând inclusiv disponibilitatea zborurilor comerciale și a rutelor de deplasare

Și Statele Unite își îndeamnă cetățenii să plece de acolo cu „orice cursă disponibilă”. Marea Britanie, Franța, Canada și Suedia au transmis avertismente similare. Sâmbătă noapte, gruparea Hezbollah, afiliată Iranului, a lansat zeci de rachete în nordul Israelului.

Cele mai multe au fost interceptate. Un atac masiv al Iranului și al aliaților săi ar putea avea loc chiar luni, susțîn oficiali americani, citați de presa de peste Ocean. Iar autoritățile din Grecia au fost plasate în stare de alertă.

Televiziunea de stat din Iran sugerează că un conflict armat în regiune este iminent.

Cetățenii români prezenți în Liban sunt sfătuiți să folosească cursele aeriene disponibile pentru a părăsi țara cât mai curând posibil și să își înregistreze prezența la Ambasada României la Beirut. Datele de contact ale misiunii diplomatice sunt: Adresa: Rue du Palais Présidentiel, Baabda, B.P. 40227, Website: http://beirut.mae.ro, E-mail: beirut@mae.ro.

Distribuie informația
Alte știri