Marți, 13 august a.c., cu ocazia “Zilei Informării Preventive”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor va organiza și desfășura o serie de activități menite să familiarizeze populația cu măsurile de preîntâmpinare a anumitor tipuri de situații de urgență, precum și cu regulile de comportare în cazul declanșării riscurilor generatoare de situații de urgență la nivelul județului.
Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a raliat iniţiativei derulate la nivel european, stabilind ca în fiecare zi de marţi 13, să fie organizată „Ziua Informării Preventive”. Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile ce au loc în această zi urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi prin nerespectarea măsurilor de prevenire a diferitelor situaţii de urgenţă şi familiarizarea acestora cu regulile de comportare menite a le proteja viaţa şi bunurile.
Pentru a marca acest eveniment, în perioada 05 – 12 august a.c., pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” au efectuat activități instructiv – educative în tabere de copii și școli de vară, precum și la nivelul localităţilor, instituţiilor şi operatorilor economici din judeţ. Activităţile au fost organizate și derulate sub formă de prezentări, sesiuni interactive, exerciţii în caz de incendiu şi exerciţii de alarmare publică, tematica acestora vizând pregătirea copiilor, tinerilor și adulților cu privire la modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unor situații de urgență.
De asemenea, marți, 13 august a.c., pompierii bihoreni vor organiza puncte de informare preventivă în curtea Cetății Oradea, în locuri cu aglomerări de persoane din municipiul Oradea și în localitățile Balc, Suplacu de Barcău, Abram și Cărpinet.