309 firme și PFA au intrat în insolvență în primele 6 luni ale anului 2024, în Bihor. Spre deosebire de anul trecut, procentul firmelor închise a crescut cu 17,49 %.
În luna iunie 2024, s-au consemnat 593 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (109), Bihor (52), Cluj (51) şi Prahova (33).
Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024, au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 683, număr în scădere cu 2,43% faţă de primele şase luni din 2023. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 309 insolvenţe (plus 17,49%), Cluj – 266 (plus 37,82%), Timiş – 195 (plus 27,45%), Iaşi – 158 (plus 5,33%) şi Ilfov – 141 (plus 17,5%).
Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Harghita – 12 (minus 20%), Mehedinţi – 15 (minus 28,57%), Vaslui – 14 (minus 36,36%) şi Covasna – 19 (plus 46,15%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 933 (plus 1,57% comparativ cu primele şase luni din 2023), construcţii – 761 (plus 12,08%) şi în industria prelucrătoare – 432 (plus 12,21%).