Angajări la Poliţia de Frontieră Română, inclusiv la Oradea

Poliţia de Frontieră Română a iniţiat, începând cu data de 14.08.2024, procedura de ocupare, prin concurs, a peste 460 de posturi vacante, în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei.

Astfel, sunt organizate concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de agenţi de poliţie şi personal contractual, dar şi reluarea procedurilor de concurs pentru ofiţeri, repartizate atât la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, cât şi la nivelul tuturor structurilor teritoriale de la frontiera României (terestră, aeriană şi maritimă).

Posturile scoase la concurs sunt repartizate astfel:

  • 314 posturi agenţi în structurile operative ale PFR, în serviciile specializate în supravegherea şi controlul frontierei, combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere, în compartimentele ture de serviciu ale sectoarelor Poliţiei de Frontieră şi în punctele de trecere aeroportuare;
  • 78 posturi agenţi în structurile suport, specializate în diferite domenii de activitate – financiar, comunicaţii, logistică, administrativ, tehnic etc.
  • 11 posturi ofiţeri pentru care se reiau procedurile de concurs în urma examinărilor din data de 27.07.2024
  • 61 posturi personal contractual (frigotehnist, lăcătuş-mecanic, instalator, fochist, mecanic auto etc).

Repartizarea posturilor scoase la concurs este următoarea:

  • Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – 17 posturi
  • Centrul de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti Otopeni – 2 posturi
  • Sectoare/Puncte de Trecere Aeroportuare (Aeroporturi) – 7 posturi
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – 47 posturi
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei – 39 posturi
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – 168 posturi
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – 60 posturi
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – 2 posturi
  • Garda de Coastă – 89 posturi
  • Baza de Reparaţii Nave Brăila – 26 posturi
  • Şcoala de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră Iaşi – 3 posturi
  • Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Oradea – 2 posturi
  • Şcoala de Perfecţionare a Pregătirii Personalului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – 2 posturi

IGPF şi structurile teritoriale au publicat anunţurile de concurs pe portalul HUB de servicii publice la adresa https://hub.mai.gov.ro, secţiunea Carieră MAI.

Înscrierea la concurs se realizează prin transmiterea dosarului exclusiv în format electronic la adresa de e-mail menţionată în anunţurile concursurilor (dosarul poate fi transmis inclusiv în zilele nelucrătoare).

Data limită de transmitere a dosarelor este specificată în anunţurile de concurs.

Informaţii complete privind modalităţile de înscriere şi participare la concurs, condiţii de recrutare, probe de selecţie şi criterii de departajare, precum şi tematica şi bibliografia necesare susţinerii concursului/examenului pentru post pot fi obţinute de la structurile de resurse umane ale IGPF, inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, Gărzii de Coasta, Bazei de Reparaţii Nave Brăila, Şcolii de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră Iaşi, Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Oradea, avizierele de la sediile instituţiilor menţionate, precum şi de pe portalul HUB de servicii publice menţionat mai sus.

Această activitate, care presupune completarea deficitului existent la nivelul PFR, se înscrie în obiectivele instituţiei de creştere a capacităţii de acţiune la nivelul structurilor teritoriale şi, implicit, întărirea componentei operative a Poliţiei de Frontieră.

Distribuie informația
Alte știri