Număr record de muzicieni înscriși la Concursul Internațional ”George Enescu”. Cel mai tânăr are 13 ani

A început Concursul Internaţional George Enescu, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de muzică clasică ale țării. Competiţia, aflată la cea de-a 19-a ediţie, a început sâmbătă seară cu un concert de gală. Dirijoarea Delyana Lazarova a urcat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio.

În acest an, ediția din 2024 a concursului George Enescu a realizat un record istoric al numărului de candidați înscriși, 667 muzicieni cu vârste între 13 și 35 de ani din peste 57 de țări.

Noutatea acestui an este aceea că organizatorii au vrut să descopere talente cu vârste între 13 şi 35 de ani şi vor fi acordate premii de 150.000 de euro.

Organizatorii Concursului Internațional George Enescu oferă acces gratuit la primele două etape ale celor trei secțiuni instrumentale din cadrul concursului, respectiv pe: 8 septembrie (violoncel), 14 septembrie (vioară) și 20 septembrie (pian). Pentru vizionarea acestor etape nu este necesară o înregistrare în prealabil. Etapele vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București, iar semifinalele se vor desfășura la Ateneul Român.

Până pe 27 septembrie, TVR va transmite, inclusiv în mediul online, toate evenimentele ediţiei 2024 a Concursului Internaţional „George Enescu”.

Distribuie informația
Alte știri