Se închide complet circulația pe Bulevardul Decebal din Oradea în data de 4 septembrie

Primăria Oradea informează cetățenii că miercuri, 4 septembrie 2024, circulația pe Bulevardul Decebal va fi complet închisă pe tronsonul cuprins între Podul Decebal și Pasajul Tudor Vladimirescu, în intervalul orar 07:00 – 21:00. Această măsură este necesară pentru turnarea stratului de uzură și ridicarea la cotă a capacelor autonivelante.

Aceste lucrări marchează un pas important în direcția finalizării proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere din această zonă a orașului.

Pentru a minimiza disconfortul creat de această măsură, rugăm conducătorii auto să evite zona afectată și să folosească rute ocolitoare. Pe parcursul execuției lucrărilor, vor fi amplasate semnalizări rutiere corespunzătoare pentru a ghida traficul în mod eficient și pentru a asigura siguranța participanților la trafic.

Distribuie informația
Alte știri