Autorul român Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la Universitatea Columbia din New York, a anunţat, miercuri, Ambasada Statelor Unite în România.
„Acesta va preda studenţilor cursul ‘Postmodernism vs. Tiranie: O revoluţie literară românească’. Cursul va examina generaţia legendară a anilor 1980 (generaţia în blugi) în literatura română şi relaţia ei cu generaţia Beat în poezia americană, pe de o parte, şi cu postmodernismul american în ficţiune, pe de altă parte”, transmite Ambasada SUA.
Născut la Bucureşti, în 1956, autor a peste 25 de volume şi a cărui operă a fost tradusă în 23 de limbi, Mircea Cărtărescu este poet, prozator şi eseist.
În ultimii ani, a fost unul dintre candidaţii la Premiul Nobel pentru Literatură, în 2023 scriitorul clasându-se „între primii cinci autori luaţi în considerare”.