Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii de la prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor și de specialiști ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Oradea au acționat în cadrul campaniei „Împreună, pentru o comunitate mai sigură!”, pentru creșterea gradului de siguranță a minorilor, prin informarea părinților asupra comportamentelor de risc și situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă și în trafic.
Astfel, sub genericul „Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?”, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat preventiv la locurile de joacă și în parcuri, dar și în marile centre comerciale din municipiul Oradea.
Totodată, polițiștii de la prevenire au fost prezenți în stațiunea Băile Felix, unde au interacționat cu turiștii și cu copii acestora și i-au informat despre cum să prevină victimizarea și, de asemenea, au fost prezenți la Centrul de zi pentru copii din cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea.
În cadrul sesiunilor de informare cu părinții și copiii, pe tema prevenirii victimizării minorilor, polițiștii de prevenire bihoreni le-au prezentat acestora măsurile de autoprotecție care trebuie adoptate pentru a nu ajunge în postura de victimă, când se află în colectivități, dar și pe drumul spre casă. Polițiștii de la prevenire i-au sfătuit pe copii despre felul în care să interacționeze cu persoanele necunoscute, despre anturaj, grupul de prieteni, bullying și consecințele acestuia, depre consecințele consumului de substanțe interzise, precum și despre cum să acceseze în siguranță internetul și rețelele de socializare. Comportamentul preventiv în trafic este un alt subiect abordat de polițiștii din Bihor în discuțiile cu copiii și părinții.
Totodată, în activitățile preventive desfășurate, polițiștii de la prevenire, alături de partenerii de program au distribuit materiale cu caracter educativ – preventiv.