Cunoscutul poet și eseist orădean, Ioan Moldovan, a murit la vârsta de 72 de ani. Director timp de 30 de ani al revistei Familia din Oradea, Ioan Moldovan a fost una dintre remarcabilele figuri ale culturii naționale contemporane.
Poet, eseist, Ioan Moldovan s-a născut la 20 martie (în acte 21 martie) 1952, în satul Mureşenii de Câmpie, comuna Sava (astăzi comuna Palatca), judeţul Cluj, potrivit www.uniuneascriitorilorarad.ro.
A urmat Liceul „George Bariţiu” din Cluj (1967-1971), în acest timp frecventând cenaclul liceului, precum şi cenaclul „Lucian Blaga” al liceenilor clujeni. A studiat apoi la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, secţia română-latină (1972-1976).
În perioada studenţiei, a fost redactor, apoi secretar general de redacţie la revista „Echinox”. După absolvirea facultăţii, a fost profesor de română şi latină în Maramureş, la Cavnic, la Baia Sprie, unde a înfiinţat cenaclul artistic „Prisma”, şi la Baia Mare, unde lua parte la şedinţele cenaclului „Nord” şi a făcut parte din colectivul de redacţie al publicaţiei literare „Maramureş”. În 1989, este primit în redacţia celebrei reviste „Familia” din Oradea, al cărei redactor-şef şi apoi director (1990-2020) a fost, conform https://revistafamilia.ro/ şi www.uniuneascriitorilorarad.ro.
A debutat, cu versuri, în revista „Zorile” a liceului (1969) şi în suplimentul literar „Preludiu” al „Scânteii tineretului” (1970), se arată în „Dicţionarul general al literaturii române”, Editura Univers Enciclopedic, 2005, şi în „Dicţionarul scriitorilor români”, Editura Albatros, 2001. Prima carte, „Viaţa fără nume”, îi apare în 1980; acesteia i-au urmat „Exerciţii de transparenţă” (1983), „Insomnii lângă munţi” (1989), „Arta răbdării” (1993), „Tratat de oboseală” (1999), „Interioarele nebune” (2002), „Celălalt peşte” (2005), „Recapitulare” (2010), „Poeme 1980-2010” (2011), „Opera poetică” (2016), „Multe ar mai fi de spus” (2019), etc.
A făcut parte din colectivul de colaboratori ai „Dicţionarului de scriitori români” coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, redactând peste 40 de articole. De asemenea, a colaborat la „Dicţionarul esenţial al scriitorilor români” (Zaciu, Papahagi, Sasu).
De-a lungul timpului, a primit numeroase premii şi distincţii, printre care: Premiul UTC pentru poezie (1983); Premiul USR, Filiala Cluj (1993); Premiul Uniunii Scriitorilor Filiala Arad (2005); Premiul pentru poezie al Fundaţiei Culturale Principesa Margareta (Săvârşin, 2011); Premiul Opera Omnia al Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor (2012); Trofeul Cununa de Lauri, Turnirul Poeţilor – Gyula, Ungaria (2013); Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Cartea de Poezie, pentru anul 2019, pentru volumul „Multe ar mai fi de spus”. În anul 2004, a fost distins cu Meritul Cultural în grad de Ofiţer de către Preşedinţia României.
