La data de 13 septembrie a.c., la ora 16.20, pe D.N. 19C, în localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, polițiștii Poliției orașului Săcueni, împreună cu cei ai Secției nr. 11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
De asemenea, tot la data de 13 septembrie a.c., la ora 21.30, pe drumul județean 191/F, în municipiul Marghita, județul Bihor, polițiștii Poliției Municipiului Marghita au depistat în trafic un bărbat de 64 de ani, din comuna Sălacea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, în cazul ambelor persoane, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acestea fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise.
Cercetările continuă în ambele cazuri.