Incendiu violent la o fabrică de sicrie dintr-o localitate bihoreană

Pompierii militari ai Stației de Pompieri Aleșd și Detașamentelor 1 și 2 Oradea, intervin pentru lichidarea unui incendiu la o hală de producție sicrie din localitatea Valea Mare de Criș.

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor, în jurul orei 01.10, la fața locului deplasându-se operativ, opt echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere, patru containere de apă, o autoscară și un echipaj de prim ajutor.

La sosirea primelor echipaje, flăcările se manifestau violent la una din cele 8 hale industriale din cadrul fabricii, alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile – cherestea și lemn -, existând un risc ridicat de extindere la celelalte hale, lipite de aceasta.

Incendiul a fost localizat, pompierii acționând pentru protecția clădirilor și bunurilor neafectate de flăcări. Echipajele acționează în continuare, la fața locului, pentru lichidarea acestuia.

Din fericire, nu există persoane rănite.

În sprijin, a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Borod, cu autospecială tip vidanjă și buldoexcavatoare.

Distribuie informația
Alte știri