Traficant de droguri pentru consumatori din Bihor, ajuns după gratii

Foto: ilustrativ

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 37 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Actele de urmărire penală efectuate au relevat că, în intervalul aprilie – septembrie 2024, acesta ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diferite cantități de 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal și comprimate de ecstasy (droguri de mare risc), precum și substanțe cu efect psihoactiv (2MMC), către consumatori, din județul Bihor.

În urma percheziției efectuate la locuința bărbatului, au fost descoperite și ridicate o cantitate de substanță psihoactivă, mai multe comprimate alprazolam (drog de risc), precum și alte mijloace de probă.

La data de 20 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

În aceeași zi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie informația
Alte știri