O nouă ediție a celui mai mare festival al orașului – Oradea FestiFall! Festivalul, dedicat aniversării orașului, va avea loc între 11 și 13 octombrie și, pentru prima dată, se va desfășura în 8 locuri și pe 4 scene diferite.
Timp de 3 zile și 3 nopți, Oradea va pulsa de energie cu peste 100 de spectacole și concerte, reunind peste 400 de invitați care vor transforma orașul într-o adevărată sărbătoare.
Piața Unirii, epicentrul sau “inima” orașului, va fi și în acest an centrul de gravitație al festivalului, găzduind cele mai mari concerte și spectacole ale serilor, dar și o selecție de food truck-uri cu preparate delicioase.
Piața Ferdinand, deja consacrată ca locație FestiFall, va redeveni punctul de întâlnire pentru iubitorii de muzică live, alături de dj seturi cu invitați locali și naționali, la scena urbană ridicată în fața Teatrului. Locația va fi plină de energie, animată de ritmuri și mixuri captivante care vor ține publicul în mișcare până târziu. Atmosfera de festival va fi completată de mâncare bună, o zonă de bar, dar și un cort destinat activităților pentru copii, care va fi amplasat în spatele Teatrului de Stat.
Și strada Libertății se pregătește să găzduiască una din scenele festivalului, întrucât colaborarea cu Jazz in the Park va fi reluată și pentru această ediție Oradea FestiFall, după succesul avut la ediția din 2023. Jazz by the River va aduce un strop de magie pe malul Crișului Repede cu artiști și muzică jazz de calitate, într-un cadru boem și relaxant.
Râul Crișul Repede este anul acesta principala noutate și punctul de atracție al festivalului, întrucât va găzdui o mulțime de activități pentru cei mari și mici. Atracția principală de pe Crișul Repede va fi un spectacol imersiv pe apă, susținut de trupa Ilotopie din Marsilia, Franța. De asemenea, publicul prezent se va putea bucura timp de 3 zile de rafting, caiac, canoe, sau ateliere interactive “Descoperă Lunca Crișului”.
Numeroși alți artiști stradali, veniți din diferite colțuri ale Europei, vor însufleți din nou pietonala Vasile Alecsandri aducând culoare și bună dispoziție după-amiezilor și serilor de weekend.
Parcul 1 decembrie, tot o locație nouă a acestei ediții, va fi gazda generoasă a producătorilor locali de bunătăți și obiecte artizanale. Târgul desfășurat aici îi va aștepta pe vizitatori zilnic cu delicii culinare, fructe și legume de sezon, siropuri, dulcețuri și o mulțime de alte bunătăți. Tot în Parcul 1 decembrie va fi amplasată o roată panoramică, înaltă de 30 de metri, care va fi cu siguranță un punct de atracție al festivalului anul acesta.
De asemenea, la această ediție, Cinematograful din Palatul Vulturul Negru este cel care va deveni, timp de un weekend, Palatul Creativ. Publicul va descoperi o serie de expoziții și instalații realizate în colaborare cu Oradea Heritage și Galeria de artă contemporană din Bucuresți, Galateca.
Un element unic pentru această ediție îl reprezintă spectacolul pregătit special pentru Festifall de către artistul și compozitorul de muzică orădean, David Ciente. Acesta a creat un spectacol pornind de la cel mai reprezentativ instrument muzical al regiunii – vioara cu goarnă. Hidedea, termenul folosit în limbajul popular, e un instrument specific Bihorului, dar apărut sub denumirea de vioara STROH (inventat în Anglia). Pentru show-ul din Piața Unirii vor exista momente în care Alex Sferlea, un cunoscut interpret al acestui instrument, va cânta pentru prima dată la acest instrument pe ritmuri de muzică electronică. Melodiile interpretate vor fi dintr-un repertoriu cules din comune din Bihor, precum și din repertorii deja consacrate în cultura bihoreană. Intenția acestui spectacol este de a crea o punte între generații, având un scop comun – moștenirea și patrimoniul cultural al regiunii Bihorului.
Tot în Piața Unirii, sute de tineri de la licee și cluburi sportive din oraș vor urca pe scenă pentru a-și etala talentul și pasiune pentru muzică și dans.
Un alt punct de atracție al festivalului este spectacolul de drone. Cu un număr impresionant de drone, acest show va transforma cerul într-o scenă spectaculoasă de lumini, oferind o experiență de neuitat pentru toți cei prezenți în Piața Unirii în seara de 12 octombrie.
În ceea ce privește oferta culinară, anul acesta Oradea Festifall va reuni nu mai puțin de 42 de food truck-uri, 6 baruri, 3 wine baruri, 3 truck-uri cu cafea de specialitate, 3 standuri cu cozonac secuiesc, 16 standuri cu produse locale și artizanat și peste 10 atracții și utilaje de agrement.