Programul de vizitare al cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, se modifică începând cu data de 1 octombrie, astfel că turiştii vor avea acces în incinta monumentului UNESCO între orele 9,00 şi 18,00, a anunţat administraţia sitului istoric.
„Pentru că zilele devin tot mai scurte şi mai reci odată cu instalarea toamnei, programul de vizitare a monumentului istoric de la Grădiştea de Munte – Sarmizegetusa Regia se va modifica, astfel că vă aşteptăm să exploraţi istoria şi frumuseţea acestui loc emblematic şi în acest sezon, începând cu data de 1 octombrie 2024 în intervalul orar 09,00 – 18,00”, precizează, miercuri, pe pagina oficială de socializare, Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara.
Peste 67.000 de turişti au vizitat anul trecut cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, apreciată ca unul dintre principalele puncte de atracţie ale judeţului Hunedoara, relevă datele DGAMPT, din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.
Accesul spre situl arheologic de la Grădiştea de Munte se face pe un drum judeţean asfaltat, pe ruta Orăştie-Costeşti-Grădiştea de Munte, până la o parcare publică amenajată la câteva sute de metri distanţă de intrarea în cetate.