”Casa Verde Fotovoltaice 2024”: Banii alocați pentru nord-vestul țării, unde e şi Bihorul, s-au epuizat în două minute

Foto: Shutterstock

Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi în nord-vestul țării și banii alocați s-au epuizat în două minute, anunță ministerul Mediului. Au fost aproape 280 de milioane de lei la dispoziția celor interesați.

Potrivit informării ministerului de resort, în sesiunea destinată judeţelor Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş au fost înscrise 9.143 de dosare. Cei care vor obține finanțarea vor avea 90 de zile la dispoziție pentru a-și alege un instalator autorizat.

Programul continuă luni, 30 septembrie, când vor putea depune documentele persoanele fizice din regiunea Centru, adica cei din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

Sesiunea 2024 de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” se derulează în perioada 27 septembrie – 8 octombrie, cu etape de câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni, a anunţat recent Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Unităţile de cult se vor putea înscrie în program pe data de 9 octombrie 2024, de la ora 10:00, sau până la epuizarea bugetului.

Distribuie informația
Alte știri