Ploi abundente și vijelii aduse de ciclonul mediteraneean vor mătura până luni toată țara, de la vest la est. Pe alocuri vor cădea și 80 de litri pe metru pătrat.
În zonele vizate de inundații, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a suplimentat tehnica de intervenție. Iar în Galați – județ deja grav lovit de puhoaie – cei peste 1.000 de pompieri detașați sunt în alertă.
În plus, e așteptată și viitura pe Dunăre, care se va suprapune cu ploile torențiale aduse de furtuna Ashley.
Ciclonul Ashley lovește mai întâi în zona de vest, o parte din Transilvania și din Oltenia, urmând ca până luni să acopere toată jumătatea estică a țării, vizată în totalitate de coduri portocalii. Sub cod portocaliu intră și Capitala și județul Ilfov.
Măsuri suplimentare au fost luate și în localitățile de pe malului Dunării. Viitura deja anunțată, după ploile abundente restul Europei, se va suprapune cu ploile torențiale. Se iau măsuri de îndiguire din Caraș-Severin până în Giurgiu, în Argeș, autoritățile se așteaptă la o acumulare de 80 de litri de apă pe mp.
În Pitești, Argeș, au fost puși saci cu nisip în apropierea clădirilor aflate sub nivelul străzii, care nici până acum nu făceau față inundațiilor.
Sursa: stirileprotv.ro