Corul și orchestra filarmonicii orădene și Andrei Vesel, al doilea dirijor angajat al filarmonicii, ne întâmpină joi seara, 3 octombrie, cu două lucrări foarte rar interpretate și unul dintre șlagărele genului simfonic: Friede auf Erden, op. 13 de Arnold Schönberg și Chichester Psalms de Leonard Bernstein în prima parte a serii, iar după pauză Simfonia a III-a în Mi bemol major, op. 55 Eroica de Ludwig van Beethoven. Concertul va avea loc în sala filarmonicii, începând cu ora 19.
Lucrarea vocal-simfonică Friede auf Erden (Pace pe pământ) op. 13 de Arnold Schönberg (1874 – 1951) marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterului marelui compozitor și teoretician austriac, care a schimbat istoria muzicală prin Noua Școală Vieneză și impunerea atonalismului în muzica secolului al XX-lea. Arnold Schönberg și teoria atonalismului au fost modelul folosit de Thomas Mann pentru Adrian Leverkusen, eroului romanului său Doktor Faustus.
Friede auf Erden este ultima sa lucrare în care compozitorul a apelat, încă la limită, la regulile tonalității. Lucrarea este o provocare pentru orice cor, motiv pentru care premiera ei a avut loc abia la trei ani de la încheierea compoziției. Primul cor care se angajase să interpreteze lucrarea în 1908 a renunțat, din cauza dificultăților tehnice și de interpretare. Lucrarea compusă pe poezia lui Conrad Ferdinand Meyer este un imn adus păcii și credinței, în contrast cu ororile războiului. La premiera din 9 decembrie 1911, din celebra sală mare a Musikvererin din Viena, lucrarea s-a bucurat de mare succes la public, dar dificultățile de interpretare o fac până azi o prezență rară în programele de concert ale corurilor și orchestrelor.
Chichester Psalms de Leonard Bernstein (1918 – 1990) pentru contratenor, cor și orchestră este o lucrare în trei părți, compusă pe baza Psalmilor 100 și 108, 2 și 23, și 131 și 133, în limba ebraică. Bernstein însuși a ales Psalmii. Primii doi Psalmi sunt Psalmi de laudă, iar muzica este festivă și senină. Psalmii 2 și 23 sunt psalmi de afirmare a credinței în Dumnezeu, iar muzica are accente și ritmuri când meditative, când energice. Harpa are în această parte un rol foarte important. Psalmii 131 și 133, baza ultimei părți a lucrării, sunt psalmi ce scot în evidență trăsături de caracter și comportamente sociale. Numele lucrării provine de la Catedrala din Chichester, GB, unde a avut loc cea de a doua interpretare mondială a lucrării, în 31 iulie, 1965.
În partea a doua a serii vom fi răsfățați cu una dintre cele mai frumoase și îndrăgite simfonii din întreaga literatură muzicală, celebra Eroica de Beethoven (1770 – 1857). Ritmurile și energia lucrării sunt tipic beethoveniene, dar la vremea ei a fost o adevărată inovație ideatică: tânărul compozitor, afectat deja de surzenie (a fost compusă între 1803 – 1804) le propune ascultătorilor o simfonie ce obligă la punerea de întrebări, la meditație, la evaluare, la decizii, la sărbătoare. Este cunoscut că a fost dedicată inițial lui Napoleon Bonaparte, iar după încoronarea acestuia Beethoven a fost foarte dezamăgit.
Contratenorul Sebastian Vaida este colaborator al corului filarmonicii și a evoluat deja de câteva ori și în calitate de solist. Dirijorul croat Andrei Vesel este deja cunoscut publicului, iar din stagiunea aceasta vom avea parte mai des de prezența lui, din iarnă fiind dirijor angajat. El desfășoară de aproape 10 ani deja o carieră internațională, iar împreună cu pianistul Ioan Dragoș Dimitriu este fondatorul și conducătorul orchestrei Ton der Jugend Symfoniesorchester Wien.
Mai găsiți câteva locuri la concertul de deschidere a stagiunii la caseria filarmonicii sau pe site-ul bilete.ro . Vă așteaptă o seară cu surprize și satisfacție spirituală, emoțională și intelectuală.
Daniela Stoica