De miercuri, doar programări online la Serviciul de Înmatriculari Bihor

Serviciul de Înmatriculări Bihor va trece la sistemul de programări exclusiv online începând de miercuri, 09.10.2024, a transmis Instituția Prefectului Bihor.

Serviciul va efectua operațiunile cu 5 ghișee iar partea de ordine și siguranță publică va fi asigurată în colaborare cu Poliția Locală Oradea, căreia îi mulțumim pentru operativitate.

Măsura fusese anunțată încă de săptămâna trecută de prefectul Marcel Dragoș și de șeful Serviciului, Cosmin Vasile Butnariu.

”Am analizat timp de câteva zile, zile diferite, ce se petrece în acest serviciu din punct de vedere al programărilor, atât online cât și a cozilor la cele două ghișeie care încă funcționează în regim normal. Și la final am tras niște concluzii, ajungând să mergem pe ideea că cel mai bine ar fi să întrerupem activitatea celor două ghișee, astfel încât totul să treacă pe înregistrări online, ceea ce dacă ne aducem aminte în urmă cu aproximativ cinci sau șase ani de zile, acest serviciu a funcționat în acest mod, nemaiexistând acele cozi. Practic, prin aceste programări online, lucrurile ar trebui să intre în normal. ”, a explicat prefectul Marcel Dragoș.

Distribuie informația
Alte știri