Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 14 – 27 octombrie 2024. Specialiştii ANM anunţă vreme schimbătoare de la o zi la alta. Atmosferă de toamnă cu temperaturi în scădere, brumă, ceață și vânt la munte.
În prima săptămână în Crișana, media maximelor termice nu va avea variații importante și va atinge 16…17 grade, dar minimele vor scădea, de la o medie de 7 grade în prima dimineață, până la 2..3 grade între 17 și 19 octombrie. În prima jumătate a celei de a doua săptămâni se va resimți o încălzire, astfel că media maximelor va urca până spre 19 grade, iar a minimelor până în jurul a 6 grade, apoi se va răcori treptat.
Condiții de ploaie slabă vor fi în primele două zile de prognoză și din nou după data de 22 octombrie.