Perchezițiile efectuate la contrabandiștii cu țigări din Bihor, lăsate cu arestări. Prejudiciul e de 1,3 milioane de lei

Foto: arhiva

La data de 10 octombrie a.c., ulterior acțiunilor desfășurate la data de 12 septembrie a.c., pentru documentarea activității infracționale a 7 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă varianta asimilată, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au reținut, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Oradea, cercetat în dosarul penal. În urma prezentării acestuia la Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus față de aceasta măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, în urma administrării probatoriului în același dosar penal, în perioada 16 – 17 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au dispus reținerea altor trei dintre persoanele cercetate, pentru o perioadă de 24 de ore. Acestea au fost plasate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bihor.

Totodată, asupra bunurilor imobile sau mobile deținute de persoanele cercetate au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare totală de peste 1.300.000 de lei, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Cercetările continuă, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie informația
Alte știri