FC Bihor a pierdut cu 0-1 meciul de acasă cu liderul Csikszereda

Fotbaliştii de la FC Bihor au cedat cu scorul de 0-1 jocul de duminică de pe teren propriu cu liderul neînvins al Ligii a II-a, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Orădenii au pierdut însă acest joc, care s-a desfăşurat la Stadionul Iuliu Bodola, oarecum nemeritat după aspectul jocului, care a fost echilibrat şi care la fel de bine o putea da pe echipa gazdă învingătoare.

Diferenţa pe tabelă s-a făcut în minutul 71, când echipa din Miercurea Ciuc a beneficiat de o lovitură liberă de la marginea careului, de pe partea dreaptă şi care a fost executată de Benjamin Babati. Acesta a executat la colţul scurt, iar portarul Rodrigo Accinelli a scăpat mingea în spatele liniei porţii.

Prima repriză nu a oferit prea multe ocazii de poartă, dar s-a jucat aprig, roş-albaştrii luptându-se de la egal la egal cu liderul neînvins al campionatului.
În minutul 14, Albert Stahl a centrat periculos de pe partea dreaptă, iar din şapte metri, Andrei Moga, incomodat de un adversar, a reluat pe lângă poartă.
Oaspeţii au avut o replică timidă în minutul 21, când Alexander Torvund a şutat de la 18 metri, dar mingea a fost respinsă în corner.
În minutul 40, Albert Stahl a fost angajat în careu, pe partea stângă, a scăpat singur, a intervenit portarul, unii spectatori aşteptau să se dicteze penalty, dar jocul a continuat.
La pauză s-a intrat cu scor alb, 0-0. Însă repriza a doua a fost mai alertă, şi cu ceva mai multe ocazii de poartă.
În minutul 55, Adrian Gîdea a şutat în blocaj, faza a continuat, mingea a fost trimisă din nou în careul ciucanilor, către Gelu Gitye, dar a ieşit bine portarul Mate Simon.

Golul care a făcut diferenţa

În minutul 71 s-a înscris golul care avea să fie şi singurul. De la marginea careului, de pe partea dreaptă, Benjamin Babati a executat o lovitură liberă, la colţul scurt, dar portarul Rodrigo Accinelii a scăpat mingea, lângă bără, cu puţin în spatele linei porţii.
Evident nemulţumiţi de primirea golului, în urma unui joc echilibrat până atunci, roş-albaştrii au încercat să restabilească egalitatea, au încercat să şi preseze, dar fără efect pe tabelă.
În minutul 74, Ioan Hora, revenit după accidentare, a trimis un şut bun de la distanţă, din unghi, dar mingea a trecut puţin pe lângă bara din colţul lung al portarului ciucanilor. 
Cei de la Csikszereda au avut o replică bună în minutul 80, când, după o greşeală a lui Călin Jurj, mingea a ajuns la Francisco Andreson, care a prins un şut bun de la 25 de metri, dar pe lângă bară.
În prelungirii, Bihorul a pus un pic de presiune, a beneficiat de două lovituri libere, pe care le-a executat Ioan Hora, dar dacă prima dată, în minutul 90+2, a trimis pe lângă bară, în minutul 90+5, la ultima fază a jocului, de la 18 metri, a trimis în braţele portarului.
Partida s-a încheiat apoi cu scorul de 0-1, FC Bihor rămânând cu 11 puncte, pe poziţia a 16-a a clasamentului, în timp ce Csikszereda Miercurea Ciuc a acumulat 28 de puncte şi s-a distanţat la 8 puncte în fruntea ierarhiei.

Declaraţia tehnicianului

„E trist. Cred că azi a fost doar FC Bihor în teren, am greşit multe pase, multe decizii, dar noi am fost cei care am vrut să câştigăm acest meci. Aşa este fotbalul, au trimis un şut la poartă şi am luat gol, iar noi nu am reuşit să ajungem în faţa porţii mai clar, mai concret. Am schimbat în atac, dar nici aşa nu am reuşit să înscriem golul pe care îl aşteptam. Am jucat cu cei de pe primul loc, o echipă importantă care ne-a arătat diferenţa dintre ei şi noi, o echipă care joacă de mult timp. Noi suntem de patru luni împreună, dar cred că noi creştem zi de zi, din toate punctele de vedere”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al formaţiei FC Bihor, Gustavo Aragolaza.

FC Bihor Oradea – Csikszereda Miercurea Ciuc 0-1 (0-0)
A marcat: Benjamin Babati (min. 71)
FC Bihor: Accinelli – S. Cucu, A. Gal, D. Giafer, C. Jurj – R. Farcaș (min. 86 R. Gunie), I. Filip (cpt.) – A. Stahl (min. 46 Ad. Gîdea), O. Almanza (min. 78 L. Tincău), A. Moga (min. 46 G. Gitye) – A. Chirițoiu (min. 66 I. Hora). Antrenor: Gustavo Aragolaza
Csikszereda: M. Simon – J. Hegedus, D. Kelemen, R. Palmeș – E. Bloj (min. 69 Csuros), Sz. Vereș, Z. Bodo (min. 69 M. Kovacs), Gal-Andrezly (cpt.) – S. Jebari (min. 57 Fr. Anderson), J. Dolny (min. 83 G. Makrai), Al. Torvund (min. 57 Babati). Antrenor: Robert Ilyeș
Au arbitrat: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov) – Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea). Arbitru de rezervă: Mircea Salomir (Cluj-Napoca). Observator arbitri: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca). Delegat joc: Vasile Rad (Arad).

În următoarea etapă, FC Bihor va juca în deplasare, la Slatina, cu echipa locală, CSM, sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 11.

Distribuie informația
Alte știri