Finanțare de 300 de milioane de euro pentru modernizarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor

Guvernul a aprobat, miercuri, 23 octombrie, finanțarea cu 300 de milioane de euro pentru lucrările de modernizare și electrificare a tronsonului feroviar Cluj-Oradea-Frontieră Ungaria.

„Aprobăm azi finanțarea a două mari proiecte feroviare deja începute, de peste 320 de kilometri, susținute prin PNRR. Vom avea asigurată o parte din cofinanțare de la Banca Europeană de Investiții, aproximativ 600 milioane de euro, este vorba de electrificarea, reabilitarea liniei Cluj-Oradea-Episcopia Bihor și modernizarea liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad”, potrivit anunțului făcut de premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

Lucrările de electrificare și reabilitare a căii ferate pe tronsonul feroviar  Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră Ungaria (166,2 km) sunt finanțate din fonduri nerambursabile PNRR, cu o valoare totală pe cele 4 loturi de 7,68 miliarde de lei, fără TVA.

Modernizarea liniei de cale ferată Cluj – Oradea – Episcopia Bihor va crește viteza de deplasare a trenurilor la 120-160 km/h, iar distanța va fi parcursă în circa două ore.

Încheierea lucrărilor de infrastructură feroviară este estimată pentru iunie 2026, ceea ce e greu de crezut. Până atunci pasagerii circulă cu autobuzele.

Alte știri