Sănătatea copiilor de la Centrul de Zi din Oradea, una dintre prioritățile DASO

Copiii de la Centrul de zi situat în Calea Clujului au aflat, în cadrul atelierelor „Sănătatea mea”, că sănătatea înseamnă o stare de bine și o viaţă echilibrată.

Având în vedere că din ce în ce mai mulți copii au acces la serviciile pe care le oferă centrul nostru, am considerat oportună reîntâlnirea cu echipa domnului doctor Ryan, medic primar oftalmolog, de la Centrul medical DR. RYAN BHAGEERUTTY din Oradea. Acest fapt a implicat atât un screening oftalmologic, discuții interactive referitoare la sănătate și igienă, cât și analize medicale ulterioare.

Cu toţii ştim deja că analizele medicale ajută medicul să afle cum funcţionează organele interne, să descopere dacă există factori de risc pentru anumite afecţiuni, să verifice eficacitatea tratamentului prescris. În acest sens, am fost asistaţi şi îndrumaţi de doamna Laura Chiana, reprezentant al Laboratorului Clinic „Humanamed” care a explicat copilaşilor, pe înţelesul acestora, care este importanţa efectuării la timp a analizelor medicale, ce sunt probele biologice şi cât de des trebuiesc verificate. Totodată laboratorul Humanamed va susține prelucrarea probelor în cadrul laboratorului.

Prelevarea probelor pentru analizele medicale uzuale pentru micuţii noştri beneficiari au fost efectuate în cadrul cabinetului medical al Centrului de Zi care este dotat corespunzător misiunii şi funcţiilor sale şi beneficiază de toate condiţiile pentru accesarea serviciilor/terapiilor disponibile la cabinetul medical. Cadrele medicale specializate s-au ocupat cu grijă şi blândeţe de recoltarea şi păstrarea în condiţii optime a probelor biologice până în momentul în care au fost transportate la laborator.

,,Mulțumim întregii echipe coordonate de către medicul primar oftalmolog Rayn Bhageerutty, doamnei doctor, medic specialist interne, Toderici Mariana, precum și doamnei Chiana Laura de la laboratorul Humanamed, pentru disponibilitatea, profesionalismul și deschiderea de care dau dovadă! Le mulțumesc copiilor de la centru și părinților pentru cooperare și încrederea acordată, și, bineînțeles, colegilor mei de la Centrul de Zi de pe Calea Clujului pentru că au grijă și se preocupă de sănătatea acestor copii!”, a declarat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds