Mormintele devin mici altare de lumini, de 1 noiembrie, Ziua Morților și Sărbătoarea Tuturor Sfinților

În fiecare an, la data de 1 noiembrie, creștinii de rit romano-catolic sărbătoresc Ziua Morților sau “Luminațiile” cum sunt cunoscute în popor. A devenit o tradiție ca în această zi, credincioșii să își îndrepte gândul în rugăciune către toți cei dragi ai lor trecuți la cele veșnice. Oamenii și-au făcut obiceiul de a merge la cimitir pentru a curăța mormintele și pentru a le împodobi mai apoi cu flori, coroane și candele în memoria celor care cândva erau parte din viața lor. Mii de lumânări și flori inundă cimitirele în aceste zile, iar in noaptea de 1 noiembrie fiecare mormânt devine un mic altar de lumini.

Se spune că de Ziua Morţilor porţile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar morţii vin să-i viziteze pe cei vii. Semnificaţia Zilei morţilor se regăseşte în spiritualitatea Bisericii Romano-Catolice, însă tradiţia a fost preluată în timp şi de ortodocşi, luterani, calvini sau unitarieni.

Aşa cum se întâmplă în fiecare an, în cimitirele din Bihor pregătirile au început cu câteva zile înainte, iar oamenii se pregătesc din timp cu lumânări, coroane și fel și fel de flori. Și în acest an oamenii s-au înghesuit în florării și piețe pentru a-și achiziționa cele dorite la cel mai bun preț, astfel în acest an se pot găsi coroane începând de la 10 lei până la 65 de lei, lumânări de la 40 de bani până în 30 de lei, prețul diferă în funcție de mărime și model, iar crizantemele și garoafele se vând de la 2 lei firul.

Cu ocazia Zilei Morților, Cimitirul Municipal Rulikowski va fi deschis în intevalul orar 8 – 20. Pentru a evita aglomerația, în ziua de vineri, 1 noiembrie 2024, accesul auto în cimitir va fi permis doar pentru autovehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor sau cu mobilitate redusă, în baza legitimației care atestă acest fapt, afișată pe parbrizul autovehiculelor. Cei care doresc totuși să intre în cimitir cu autoturismul vor putea să o facă, în urma achitării unei taxe de 50 de lei.

Distribuie informația
Alte știri