Cum a ajuns Oradea pe harta mondială GROOVE, cel mai simplu dans din lume / O bihoreancă e una din puținele facilitatoare din România

În ultimii 4 ani de zile, o orădeancă entuziastă, pasionată de mișcare și dans, a reușit să creeze o comunitate artistică în jurul ringului de dans, cu un gen aparte, GROOVE, cel mai simplu dans din lume, un stil aflat la îndemâna oricui, indiferent cât de (ne)talentat ar fi în arta mișcării.

Nicoleta Fornvald s-a îndrăgostit de dans încă din copilărie, l-a practicat cu întreruperi, dar a revenit de fiecare dată la această pasiune care i-a marcat viața.

„Am simțit că asta e menirea mea, că e aproape de sufletul meu, că sunt „acasă” atunci când dansez.”

După o perioadă de pauză, în 2020 a decis să se reconecteze cu dansul și, printr-o prietenă, a descoperit groove-ul, o mișcare fondată în urmă cu 20 de ani, în America, de Misty Tripoli. După o serie de cursuri și antrenamente, Nicoleta Fornvald a devenit facilitator, una dintre cele trei românce care au primit această calitate.

Ce este GROOVE

Spre deosebire de dansurile convenționale, Groove nu presupune învățarea unei coregrafii sau a unor pași.

„Este o manifestare creativă și lejeră, în care participanții își găsesc ritmul propriu, fără nicio teamă de greșeală”, explică facilitatoarea. Pe ritmuri diverse, fiecare participant este ghidat să se miște într-un mod autentic și să exploreze stiluri variate fără presiunea unui „model” de urmat.

 „Nu trebuie să ne uităm la cineva din față și să-l imităm. Este despre a te asculta pe tine și a simți ce se potrivește corpului tău,” explică Nicoleta.

Dans pentru toate vârstele

Groove este potrivit pentru toată lumea, indiferent de vârstă. De la copii de trei ani până la persoane vârstnice, toți sunt invitați să trăiască magia acestui stil de dans. „Este o experiență de familie”, adaugă ea, subliniind beneficiile pentru copii, părinți și bunici, care sunt încurajați să se exprime liber prin mișcare. Dansul este un mijloc de relaxare și conectare între generații, un loc unde toți sunt bineveniți să-și exprime autenticitatea.

Groove este despre bucuria de a dansa, de a simți ritmul, de a te elibera de griji și de emoțiile acumulate.

„Când ne întâlnim la Groove, încercăm să lăsăm tot ce a fost greu peste zi. Ne adunăm, ne conectăm cu corpul nostru și căutăm să-l ascultăm, să-l înțelegem”, spune facilitatoarea, care explică și cum participanții sunt încurajați să își folosească vocea pentru a elibera tensiunile.

Orădenii, invitați la GROOVE

Orădenii care doresc să descopere acest stil inovativ de dans sunt invitați să participe la sesiunile de Groove și să redescopere bucuria de a dansa fără limite.

Sâmbătă, 2 noiembrie, la ora 17, Nicoleta Fornvald îi invită pe orădeni la o petrecere Groove, o abordare lejeră, liberă, distractivă și creativă prin care participanții „vor gusta” diverse ritmuri și stiluri de muzică, iar toată lumea va dansa pentru a se simți bine! Locul de desfășurare este Latino Vibes Dance Academy, strada Sovata, nr. 1B, în vecinătatea fostului restaurant Vandana. Mai multe detalii aici: 

Întâlnirile săptămânale ale grupului au loc la Școala Avram Iancu, în Ioșia, în fiecare joi de la ora 18.30 sau vara, în aer liber, în parc.

„Magia din Groove vine din faptul că suntem cu toții acolo, experimentăm împreună și ne bucurăm de ritmul nostru autentic.”

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds