„Descoperă lumea animalelor”, atelier de educație muzeală, la Oradea

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal împreună cu Präparator Raith GmbH organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, atelierul de educație muzeală Descoperă lumea animalelor. Acesta va avea loc în 5, 12, 19, 26 noiembrie 2024, orele 10.00-11.30 și 12.00-13.30, la sediul Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A).

Activitatea este adresată elevilor cu vârste cuprinse între 6-12 ani și include:

– discuții interactive despre animalele din expoziția Animale din patru continente: Africa;

– exerciții de recunoaștere și memorie vizuală;

– interacțiune tactilă cu diferite tipuri de piele a animalelor;

– exprimarea creativității prin desenarea sau colorarea unor fișe cu animale;

– recunoașterea urmelor de animale.

Programările se pot face la nr. de telefon 0772.081.499, de luni până vineri, între orele 8.30-15.00. De asemenea, acestea vor fi confirmate cu o zi înainte de ateliere, la același număr de telefon. Atelierul se va desfășura cu grupuri de minim 10 și maxim 30 de elevi, iar taxa de participare este de 25 lei/copil și include vizita în expoziția Animale din patru continente: Africa.

Activitățile vor fi organizate și susținute de către Brigitta Szilágyi – curator, Iuliana Mikó – formator și Adrian Gagiu – șef interimar Serviciul Științele Naturii și Muzee Memoriale.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds