Gastronomie tradițională și… politică, la Festivalul-concurs „D’ALE PORCULUI”. Programul evenimentului de la Oradea

Ediţia a XI-a a Festivalului-concurs „D’ALE PORCULUI” va avea loc în perioada 9-10 noiembrie 2024, în parcarea ERA Shopping Park Oradea, şi va deschide oficial „sezonul” sărbătorilor de iarnă 2024-2025 în România!

E ultimul weekend înaintea Postului Crăciunului și se anunță vreme bună – soare și până la 13 grade Celsius -, dar și o… explozie de bun gust tradițional românesc, într-un eveniment unic în România, de neratat anul acesta!!!

Ediția a XI-a a festivalului-concurs „D’ALE PORCULUI” aduce în fața juriului și a vizitatorilor (și) tradiții ale preparării tradiționale a porcului din județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj! Este vorba despre echipele „Ocolul Silvic Firiza”, „comuna Santău” și „Zestrea Silvană” (comuna Năpradea), toate participante în premieră la evenimentul de la Oradea!

„Zestrea Silvană reprezintă ținutul sălăjean al gastronomiei tradiționale. Propunerea noastră este comuna Năpradea, ținut reprezentativ pentru produsele tradiționale din carne de porc și vită ale doamnei Sanda Galiș”, a declarat Daniel Stejeran, manager al A.D.I. Țara Silvaniei.

Celor 3 echipe li se vor opune, în comcurs, 5 echipe locale: Biharia, Tulca, Sâmbăta, Diosig și o echipă reprezentând Oradea!

Concursul de dunminică, „D’ALE PORCULUI PRO” III, va fi unul inedit! În cursă s-au înscris 3 unități școlare specializate, 2 companii, dar și – fiind în plină campanie electorală – 3 filiale bihorene ale unor partide politice! Prin urmare, se anunță o luptă cât se poate de serioasă…

Echipele înscrise în concursul de duminică sunt: Colegiul Tehnologic „Mihai Viteazul” Oradea, Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea, Liceul Tehnologic „Horea” Marghita, PSD Bihor, USR Bihor, AUR Bihor, ManagEvent Oradea, Grup West Premium Oradea!

Festivalul va fi completat de târgul de produse tradiționale „FAIN DN(ing) BIHOR”!

Vizitatorii se vor putea delecta cu băuturile oficiale ale festivalului (pălincă de la Trămuța, vin de la Familia Darabont și bere artizanală de la Bers Nova), inclusiv vin și bere fierte, kürtőskalács, gogoși și plăcinte pe lespede, dar și ciocolată de casă și suc natural de mere fiert.

Tot în zona târgului, se vor putea achiziționa mezeluri tradiționale atent meșteșugite, miere, ceaiuri, produse din lavandă, dar și ceramică, produse manufacturate din lemn,  bijuterii originale și altele!

De asemenea, vizitatorii vor putea degusuta mai multe feluri de toroș, cârnați și caltaboși, sarmale și alte bunătăți la ceaun și grătar, ciolane de porc și chiar rațe la cuptor, în zona special amenajată în acest sens și deservită de GrillTEAM by D’ALE PORCULUI & COMTIM!

PROGRAMUL!

SÂMBĂTĂ – 9 noiembrie („D’ALE PORCULUI”)

08.00-18.00 Târg de produse tradiţionale

08.30-09.30 Degustare pălincă – CONCURS

10.00-10.30 Deschidere festivă

11.30-12.30 Degustare toroş/ preparate specifice zonei – CONCURS

12.30-13.30 Degustare cârnaţi şi caltaboşi – CONCURS

13.30-14.30 Degustare preparate speciale – CONCURS

14.30-15.30 Demonstraţii de artă culinară – PREZENTARE

15.30-17.00 BIHORUL PETRECE

17.00-18.00 Festivitate de premiere –

DUMINICĂ – 10 noiembrie („D’ALE PORCULUI PRO”)

09.00-18.00 Târg de produse tradiţionale

09.30-10.30 Degustare țuică/ pălincă – CONCURS

10.30-11.00 Prezentare festivă

12.30-13.30 Degustare cârnaţi şi caltaboşi – CONCURS

13.30-14.30 Degustare preparate specifice zonei/ preparate speciale – CONCURS

14.30-15.30 Demonstraţii de artă culinară – PREZENTARE

15.30-17.00 ROMÂNIA PETRECE

Orchestra „Rapsodia Bihoreană” dirijată de Liviu BUȚIU, Ansamblul folcloric „Nuntașii Bihorului”; Ionuț FULEA

17.00-18.00 Festivitate de premiere

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds