Investiție majoră în sistemul de termoficare al municipiului Oradiei

La sediul CET-ului, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a detaliat proiectul de modernizare a sistemului de termoficare „Unitate de producție cogenerare de înaltă eficiență pentru înlocuirea blocului 1 existent”. Acest proiect amplu, realizat cu sprijinul Programului guvernamental „Termoficare” (2019-2027), are ca scop îmbunătățirea eficienței energetice, reducerea poluării și menținerea unui preț accesibil la gigacalorie pentru locuitorii Oradiei.

Noul proiect de cogenerare este finanțat cu suma de 235.130.907,79 lei (TVA inclus), din care 85% provin din bugetul de stat și 15% din bugetul local. Investiția include o unitate de producție cu patru motoare termice moderne pe gaz natural, cu o capacitate electrică de 30,16 MWe și o capacitate termică de 25,98 MWt, precum și două cazane de apă fierbinte (CAF-uri) de câte 25 MWt fiecare. Proiectul vizează îmbunătățirea eficienței sistemului, reducerea pierderilor de energie și a costurilor, precum și diminuarea impactului asupra mediului.

„Scopul nostru este de a avea un preț rezonabil pentru populație la gigacalorie. În premieră, am primit avizul ANR pentru menținerea prețului gigacaloriei la nivelul de iarna trecută, de 397 de lei, și am reușit chiar să reducem subvenția la 22,5 lei/gigacalorie. În mod clar nu avem cel mai mare preț din țară pe care îl plătește populația, iar Oradea are cea mai mică subvenție din țară pentru termoficare,” a subliniat primarul Birta.

Uniunea Europeană solicită ca, în câțiva ani, sistemul de termoficare să nu mai fie subvenționat deloc de autoritățile publice locale, iar dacă nu vom investi în aceste sisteme, ele vor deveni nefuncționale.

„Toate aceste etape de modernizare – etapa I în care s-a schimbat vechea unitate de producție și magistralele, etapa II și etapa III prin reabilitarea magistralelor și, nu în ultimul rând, programele ‘Termoficare’ și ‘Căldură și Confort’ – au fost investiții care au făcut sistemul de termoficare mai eficient de la an la an, reducând pierderile și menținând prețul gigacaloriei la un nivel suportabil pentru populația din Oradea,” a mai adăugat primarul Birta.

„Până la finalul anului viitor, toată energia termică produsă în Oradea va proveni din instalații noi, eficiente, care reduc pierderile și poluarea și asigură o calitate mult mai bună a agentului termic pentru populație. Este o investiție esențială pentru sănătatea și confortul comunității noastre,” a concluzionat Florin Birta.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds