In aceasta dimineata de duminica, 26 martie, a primit “botezul” prima cursă de linie Ryanair de la Oradea, cu destinația Barcelona, Spania. 76 de pasageri au aterizat, în jurul orei 10:20, pe Aeroportul din municipiul resedinta de judet a Bihorului. La întoarcere, fix ora 11:00, 150 de pasageri au pornit spre Spania.
Conform tradiției, zborul inaugural trebuia să fie „botezat” cu tunurile cu apă de la autospecialele de pompieri, însă din cauza vântului puternic s-a renunțat la acest obicei.
Ryanair va opera două zboruri pe săptămână spre Barcelona, în fiecare miercuri și duminică. Miercuri, 29 martie, va avea loc primul zbor cu destinația Milano, Bergamo, operat tot de Ryanair. Zborurile pentru Milano vor avea loc miercurea şi sâmbăta.
Ryanair a anunțat deja că va opera zboruri spre alte trei destinații europene de pe Aeroportul Oradea: Londra -Stansted (31 octombrie 2017), Eindhoven (din 31 octombrie 2017), Memmingen – Germania (31 octombrie 2017).Lagărele bihorene ale începutului de represiune comunistă