Studenții din cadrul Departamentului de Inginerie Mecanică și Autovehicule al Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică, Universitatea din Oradea, au participat la Congresul Internațional „The International Congress of Automotive and Transport Engineering – CONAT 2024”, organizat sub tutela Societății Inginerilor de Automobile din România (SIAR) și găzduit de Universitatea Transilvania din Brașov, în perioada 6-8 noiembrie.
La acest eveniment de prestigiu, studenții au avut ocazia să își demonstreze cunoștințele și abilitățile tehnice în cadrul concursurilor internaționale de inginerie a autovehiculelor „Professor C. Ghiulai” și în secțiunea de articole științifice dedicată studenților.
Concursul a avut două secțiuni principale: dinamica autovehiculelor (Vehicle Dynamics) și automotive CAD (proiectare în software-ul CATIA).
În cadrul acestora, studenții din anul III și IV ai facultății au participat activ, demonstrând un nivel înalt de pregătire și competență în domeniul ingineriei auto.
Deși echipele nu au reușit să obțină un loc pe podium, acestea au fost foarte aproape de performanțele celor mai bine clasate echipe, demonstrând un potențial remarcabil și o abordare profesională în cadrul competiției internaționale.
În plus, un alt punct de mândrie al Universității din Oradea a fost obținerea locului 3 în cadrul secțiunii de articole științifice, pentru lucrarea realizată de patru dintre studenții facultății (George Octavian Onaca, Dragoș Maxim, Florin Bogdan Scurt și Casian Alexandru Toth), cu tema „Aerodynamics in Karting”. Rezultatul subliniază angajamentul studenților și al cadrelor didactice ale Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică în susținerea cercetării și inovației în domeniul ingineriei auto.