Tânăr de 21 de ani din Aleșd, condamnat la închisoare pentru acte de tâlhărie, ajuns după gratii

La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat un tânăr de 21 de ani, din localitatea Aleșd, județul Bihor.

Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 2 ani și 7 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, furt calificat și influențarea declarațiilor.

Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.

Distribuie informația
Alte știri