Luni, 18 noiembrie, Palatul Elisabeta a găzduit un eveniment dedicat sportivilor şi antrenorilor afiliaţi Federației Române de Tir cu Arcul (F.R.T.A), federaţie aflată încă din 2011 sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu. În Sala Regilor a avut loc o ceremonie în care Principele Radu a adresat felicitări sportivilor și antrenorilor cu rezultate foarte bune în acest an.
La eveniment au participat sportivi medaliați internațional, reprezentanți ai câtorva cluburi sportive din țară, antrenori şi oficiali ai F.R.T.A. Din Oradea şi Bihor au participat antrenorii şi sportivi ai cluburilor C.S. Crişul Oradea, C.S. Menumorut Biharia şi C.S. Redpoint Oradea, respectiv sportivele Mara Mihociu, Loredana Mogoş şi Mirabela Bodog.
După ceremonia din Sala Regilor, Principele Radu a oferit o recepție în sufrageria mare a Palatului Elisabeta, în onoarea participanţilor. Alteţa Sa Regală şi-a exprimat speranţa că tirul cu arcul, prin rezultatele sale, va atrage noi susţinători care să sprijine dezvoltarea acestui sport nobil, elegant şi elitist.
De altfel, reamintim că rezultatele arcaşilor de la C.S. Redpoint Oradea se datorează şi susţinerii Rivolto Cons, Golde Oradea, Bluecontainer Aleşd, Turism Felix, Agroind Cauaceu, Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu” şi Primăria Oradea. Sportivii orădeni şi bihoreni de la tir cu arcul au avut un an deosebit de bun, cu medalii şi titluri mondiale, europene şi naţionale de excepţie.