Szucs Istvan de la Basti Box Salonta a reușit să își apare titlul de campion național cucerit anul trecut. Acesta a câștigat din nou categoria de greutate 75 kg la care au luat startul 16 sportivi. Naționalele de box pentru tineret au fost găzduite de Bacău.
Isti i-a învins pe rând pe Andrei Brânzei, Andrei Bertea și Andrei Ceicovschi în ultimul act după o victorie obținută la puncte.
Szucs Istvan este component al lotului național al României și, în acest an, a participat la două competiții majore așa cum sunt Campionatul European, desfășurat în Croația, la Porec, și Campionatul Mondial, disputat în Muntenegru, la Budva.
Un alt component al echipei Basti Box Salonta, Dănuț Mititelu a cucerit medalia de bronz a categoriei 48 kg.
La categoria 67 kg, Paul Marta a concurat fiind învins în sferturile de finală de către Antonio Dumitru, cel care avea să devină campionul acestei categorii. Un alt salontanPavel Dragman a câștigat un meci, dar a fost învins ulterior, în turul al doilea, clasându-se astfel pe locul al 7-lea.