Până la ora 14.00, la nivelul judeţului Bihor, procesul electoral s-a desfășurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică. Toate sesizările cu caracter electoral primite sunt gestionate corespunzător și echidistant, după finalizarea verificărilor urmând a se stabili care dintre acestea se confirmă.
Până în prezent, au fost înregistrate 9 sesizări în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea una nu s-a confirmat, iar 8 sunt în curs de verificare.
Până la această oră nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale și nu au fost constatate infracțiuni în context electoral.
Angajații M.A.I. din județul Bihor rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.
De asemenea, polițiștii de ordine publică, echipaje de poliție rutieră și jandarmi din Bihor, sunt prezenți în teren și monitorizează situația, fiind instituite și filtre rutiere, pentru a preveni și combate orice încălcare a legii.
În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații M.A.I., indiferent de persoanele implicate.
Pentru un plus de siguranță, au fost constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o impune.
Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!