China elimină obligația vizelor pentru români începând cu 30 noiembrie

Foto: europeantimes.news

China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de Reuters.

China va extinde, de asemenea, perioada de şedere fără viză de la 15 zile la 30 de zile pentru cetăţenii tuturor celor 38 de ţări din cadrul programului său fără vize, a anunţat televiziunea de stat CCTV.

China a acordat anterior regimuri de scutire de vize Coreei de Sud şi unor ţări europene pentru a stimula turismul şi comerţul în contextul unei economii în declin.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds