Traficul rutier este blocat pe autostrada A1, la doi kilometri înainte de Vama Nădlac II, unde şapte autoturisme s-au ciocnit, iar două persoane au fost rănite, în zonă fiind semnalată ceaţă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, accidentul a avut loc pe sensul de mers spre frontieră şi au fost trimise echipaje de pompieri militari de la Arad, pompierii voluntari din Nădlac şi o ambulanţă.
„În urma accidentului în care au fost implicate şapte autovehicule au rezultat două victime conştiente, cooperante, neîncarcerate. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 47 de ani şi un bărbat în vârstă de aproximativ 37 de ani. În aceste momente, cele două persoane sunt evaluate medical de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a transmis ISU.
Pompierii acţionează pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Traficul este complet blocat pe sensul de mers spre frontieră, până la finalizarea intervenţiei şi a cercetărilor.