România are șansa să devină o țară modernă și prosperă, dar acest lucru nu se va întâmpla fără implicare. Statul trebuie să fie eficient, să reducă risipa și să lucreze pentru cetățeni, nu împotriva lor. O administrație bine organizată înseamnă comunități care se dezvoltă, locuri de muncă bine plătite și oportunități reale pentru tineri.
Banii publici nu trebuie să fie risipiți pe birocrație sau pe interese de grup. Ei trebuie investiți în spitale, școli, infrastructură și proiecte care fac viața oamenilor mai bună.
Reformele nu sunt doar necesare, ci obligatorii. Clasa politică trebuie să fie formată din oameni competenți, dedicați și care înțeleg că sunt în serviciul public. Fiecare politician ar trebui să lucreze pentru binele comunității, nu pentru interese personale sau de partid.
Statul trebuie să susțină economia, să încurajeze firmele românești să crească și să exporte, să sprijine inovația și digitalizarea. Agricultura trebuie să devină o prioritate, iar produsele românești să fie promovate mai mult, astfel încât banii să rămână în țară.
Dezvoltarea reală nu vine doar din capitală. Localitățile din toată țara au nevoie de mai multă autonomie, de resurse și de libertatea de a decide ce este mai bine pentru comunitățile lor. Fiecare sat, fiecare oraș poate contribui la transformarea României într-o țară de care să fim mândri.
Aceste lucruri nu se vor întâmpla de la sine. Votul tău contează, pentru a aduce România mai aproape de modernizare, de prosperitate și de respectarea adevăratelor valori.
Ilie Bolojan, noul lider al Partidului Național Liberal, susține o direcție pro-europeană și politici de centru-dreapta, axate pe eficientizarea statului, reducerea risipei, descentralizare și susținerea comunităților locale. PNL va susține în continuare valorile românești, familia tradițională și comunitățile. Totodată, a declarat că partidul face doar angajamente realiste, fără promisiuni fără acoperire, și va continua să sprijine statul de drept și un sistem de justiție independent.
Noul lider ar partidului face un apel către alegătorii care cred în valorile liberale, promițând că PNL va respecta votul lor și va susține o Românie modernă și prosperă.
„Partidul Național Liberal a aprobat, la propunerea conducerii, un plan de reforme pe care PNL și-l asumă prin grupurile parlamentare care vor activa în Parlament din mandatul următor. Acest plan are la bază reforma clasei politice și reforma statului. De asemenea, proiecte pentru economie și dezvoltare și, nu în ultimul rând, stabilirea unor reguli bune pentru o țară de încredere. Banii economisiți din reforma statului propunem să fie dirijați către educație și sănătate și cu siguranță vom avea servicii mai bune”, a precizat Ilie Bolojan, președinte interimar al PNL.
Planul de reforme aprobat în Biroul Politic Național al PNL include reforma clasei politice, care vizează reducerea numărului de parlamentari la 300, cu reprezentarea minorităților, diminuarea subvențiilor pentru partide între anii electorali, limitarea cheltuielilor de campanie prin plafonare, reducerea cheltuielilor administrative pentru demnitari și promovări bazate pe rezultate și profesionalism în cadrul PNL.
Reforma statului propune schimbări în administrația centrală, precum reducerea numărului de ministere și agenții, comasarea unor servicii, reducerea cu 50% a secretarilor de stat, realizarea unui audit de eficiență pentru autorități și companii de stat și eliminarea sinecurilor prin justificarea competențelor.
În ceea ce privește debirocratizarea, planul urmărește simplificarea reglementărilor, comasarea autorităților și digitalizarea cu interconectarea bazelor de date, alături de transferul de competențe în teritoriu pentru reducerea timpului pierdut în obținerea avizelor. Descentralizarea presupune transferul de active și responsabilități către autorități locale, crearea unor primării eficiente, cu primari ca manageri de dezvoltare, și finanțarea proiectelor pe criterii de eficiență și cofinanțare.
Pentru a crea un stat de încredere, se propune analiza și adaptarea reglementărilor pentru corectitudine, creșterea vârstei de pensionare la magistrați, organizarea de concursuri corecte și eliminarea inechităților, inclusiv la pensiile militare. Prioritățile economice includ investiții în infrastructură, precum construirea de autostrăzi în zone precum Moldova, susținerea cotei unice pentru predictibilitate fiscală și atragerea companiilor, dezvoltarea agriculturii prin programe pentru irigații, procesare, depozitare, certificarea produselor, diversificarea producției și sprijinirea fermierilor, precum și promovarea exporturilor, prin prioritizarea ajutoarelor de stat pentru tehnologii noi, companii axate pe exporturi și sprijinirea firmelor românești în extinderea pe piețele regionale.
„De 1 Decembrie, votați responsabil, pentru a continua parcursul european și modernizarea României! Un vot pentru PNL este un vot pentru viitorul tarii noastre, pentru o Române prosperă!”
Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal
CMF 11240002