Două echipe ale Universității din Oradea, H2grOW și Food4Future, au impresionat la finala Festivalului „EU GREEN Entrepreneurship” desfășurat la Universitatea din Evora. Proiectele lor inovatoare au atras interesul investitorilor, unul dintre aceștia oferindu-se să susțină desertul cu migdale propus de echipa Food4Future.
Evenimentul a reunit studenți, profesori și antreprenori din întreaga Europă, promovând sustenabilitatea și inovația în afaceri.
Conf. univ. dr. Aurel Căuș a subliniat importanța transformării Universității din Oradea într-o instituție antreprenorială.
„Am simțit o reală conectare a tuturor participanților la acest adevărat festival dedicat antreprenoriatului, reprezentanți ai universităților sau echipaje de studenți, lucru care confirmă încă o dată utilitatea și importanța alianței europene EU GREEN”, a mai declarat conf. univ. dr. Aurel Căuș, adăugând că delegații universităților membre au discutat și despre lărgirea consorțiului academic, prin cooptarea de noi membri.
„Acest festival subliniază misiunea EU GREEN de a promova sustenabilitatea, inovația și antreprenoriatul în cadrul universităților membre, creând o platformă pentru colaborare și creștere transformatoare”, au transmis, la finalul evenimentului, și organizatorii