Polițiștii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare, înmatriculate în România, Germania și Olanda, conduse de un cetățean român, german și un olandez.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că mijloacele de transport erau de fapt încărcate cu 36.250 kilograme de deșeuri, constând în diverse bunuri care proveneau de la societăți comerciale din Germania, Elveția și Olanda, pentru firme din România.
În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.