Fostul şef al SRI, Eduard Hellvig, care a revenit recent în PNL, subliniază importanţa unui tandem puternic între preşedinte şi premier în alegerile viitoare. Într-o postare pe X, Hellvig a afirmat că „nu partidele vor conta, ci oamenii” care vor fi aleşi pentru funcţiile de conducere, adăugând că nu va candida pentru nicio funcţie, oferindu-şi astfel libertatea de a rămâne obiectiv în această perioadă.
Hellvig consideră că în următoarele alegeri va fi crucial ca proiectele politice să fie clare, credibile și cu idei curajoase, iar guvernarea să se concentreze pe reforme profunde și eficientizarea statului.
„Furia oamenilor s-a clădit pe neajunsuri economice şi lipsă de orizont real de dezvoltare. Eficientizarea statului, reducerea cheltuielilor publice și reclădirea încrederii în instituţii sunt opţiunile corecte pentru o guvernare bună”, a declarat fostul director al SRI.
Referitor la formarea noului Guvern, Hellvig subliniază că negocierile nu vor fi doar despre principii, ci și despre oamenii care le vor reprezenta.
„Cum principiile nu au fost niciodată seducătoare, devine important ca oamenii care le vor ilustra să fie impecabili. În alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor”, a mai adăugat el.
Hellvig consideră că nu este obligatoriu ca o coaliţie de partide care adună majoritatea în Parlament să aibă succes la alegeri, subliniind că adevărata putere o reprezintă oamenii din spatele proiectelor politice. El a precizat că negocierile pentru formarea unei noi guvernări nu ar trebui să dureze la infinit și că este momentul pentru o schimbare de stil de guvernare, mai apropiat de dorințele cetățenilor.
Fostul şef al SRI a semnat adeziunea la PNL pe 26 noiembrie, explicând că, în această perioadă complicată pentru democrația românească, este necesar ca liberalii să fie mai uniți ca niciodată.