Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada mai-octombrie 2024, persoana cercetată ar fi introdus în țară, fără drept, din Spania și Franța, cocaină (drog de mare risc), pe care ar fi comercializat-o pe teritoriul României, cu 500 de lei pentru un gram, cantitățile fiind indisponibilizate pe parcursul administrării probatoriului.
La data de 15 decembrie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au dispus reținerea persoanei, de 37 de ani, pentru 24 de ore.
La data de 16 decembrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.