Două incendii, în miez de noapte, în Bihor

În cursul nopții de marți spre miercuri, 18 decembrie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a două incendii, reușind să salveze o casă și o construcție auxiliară.

Primul incendiu, produs în Ucuriș, comuna Olcea, ce se manifesta la o afumătoare improvizată și care amenința să mistuie anexa de care era lipită și casa aflată la circa doi metri de focare, a fost sesizat cu aproximativ 15 minute după miezul nopții.

Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost mobilizați pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca, care au localizat și lichidat focarele cu operativitate, salvând anexa lipită de afumătoarea în flăcări și locuința situată în imediata proximitate.

În urma incendiului, provocat, cel mai probabil, de afumătoarea improvizată, au ars afumătoarea din lemn și circa doi metri pătrați din acoperișul anexei.

 În aceeași noapte, în jurul orei 02.45, pompierii Stației Aleșd au stins un incendiu izbucnit în curtea unui restaurant de pe strada Lalelelor din localitate.

Incendiul, a cărui cauză probabilă a constituit-o depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile, nu s-a soldat cu pagube, arzând doar deșeuri menajere.

Distribuie informația
Alte știri