Ilie Bolojan ales președinte al Senatului: „Vom genera legi clare și eficiente”

Ilie Bolojan, președintele PNL, a fost ales pe 23 decembrie 2024, prin vot secret, în funcția de președinte al Senatului, obținând 70 de voturi. Contracandidații săi, Mircia Chelaru (AUR) și Nadia-Cosmina Cerva (SOS România), au întrunit 29, respectiv 14 voturi.

Bolojan a exprimat că, deși nu și-a dorit această funcție, va face tot posibilul să reprezinte Senatul cu demnitate și să genereze legi clare și utile. De asemenea, a subliniat importanța reformării instituțiilor Parlamentului și creșterea încrederii publicului în sistemul parlamentar.

„Din experienţa mea administrativă din cei 20 de ani, au fost printre cele mai ineficiente instituţii şi cred că trebuie să ne aplecăm asupra acestora, în aşa fel încât să le facem mai eficiente, mai aproape de oameni şi care să genereze reglementări mai bune în domeniile pe care le gestionează”.

„Cred că trebuie să luptăm pentru această chestiune, pentru că ştiţi că avem cea mai scăzută cotă de încredere din instituţiile publice şi această cotă foarte scăzută are reverberaţii în societate. Şi, dacă ne dorim să avem mai multă încredere între oameni şi condiţii mai bune, cred că este un lucru foarte important să luptăm pentru creşterea încrederii, inclusiv a Senatului României”, a transmis senatorul PNL.

Distribuie informația
Alte știri