Românii pot investi în titluri de stat TEZAUR, începând de luni, 13 ianuarie

Foto: Facebook Ministerul Finantelor

Românii au posibilitatea să investească, începând de luni, 13 ianuarie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, beneficiind de dobânzi anuale atractive de 7%, 7,5% și 7,8%.

Titlurile de stat sunt emise în formă dematerializată și au o valoare nominală de 1 leu. Veniturile obținute din aceste investiții sunt neimpozabile, iar dobânda este plătită anual, la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

„Titlurile de stat reprezintă o investiție sigură, cu o dobândă avantajoasă și neimpozabilă. În plus, avantajul investiției cetățenilor în titluri de stat este că dobânda plătită din bugetul de stat rămâne în țară, se duce în buzunarul românilor, iar cetățenii contribuie prin aceste împrumuturi la o construcție bugetară mai echilibrată. Mă bucură faptul că din ce în ce mai mulți români aleg să investească în titluri de stat și recomand tuturor ca, începând de luni, să investească cu încredere în titlurile de stat TEZAUR”, a declarat Tánczos Barna, viceprim-ministru și ministru al Finanțelor.

Titlurile de stat TEZAUR sunt transferabile și pot fi răscumpărate anticipat, oferindu-le investitorilor flexibilitate. Persoanele fizice care au împlinit 18 ani la data subscrierii sunt eligibile pentru a participa la această emisiune. De asemenea, un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni și își poate anula subscrierile în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Fondurile obținute din aceste emisiuni vor fi utilizate de Ministerul Finanțelor pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Distribuie informația
Alte știri