Arina Moș, aleasă recent deputat de Bihor, se află în această perioadă la București pentru a pregăti începutul sesiunii parlamentare, după vacanța din această lună. Moș face parte din conducerea Camerei Deputaților, ocupând funcția de Secretar al Biroului Permanent, funcție pe care a avut-o și în perioada mandatului său de senator.
Ca Secretar al Camerei Deputaților, Arina Moș coordonează mai multe comisii importante: Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, Comisia juridică, Comisia pentru mediu și echilibru ecologic, Comisia pentru politică externă, Comisia pentru comunitățile de români din afacerea granițelor țării și Comisia pentru constituționalitate. De asemenea, face parte din Comisia de muncă, unde sunt discutate cele mai importante legi și modificări legislative din domeniu.
„Ca deputat de Bihor, rămân atașată valorilor locale și principiilor pe care le-am respectat în cei doi ani de mandat în Senat: Bihorul pe primul loc și respectul față de votul bihorenilor. Sunt încântată să anunț că, pe lângă Cabinetul parlamentar din Oradea, bihorenii mă vor putea găsi, începând din februarie, și la Cabinetul parlamentar din Aleșd. Deja am avut numeroase audiențe, iar oamenii au venit cu diverse probleme, dar și cu sugestii și propuneri, pentru care le mulțumesc”, a declarat Moș.
Totodată, toți parlamentarii PNL de Bihor vor fi în mijlocul oamenilor, așa cum a anunțat și noul lider al liberalilor, Ilie Bolojan. Aceștia vor fi la birourile parlamentare din Oradea, Marghita, Salonta, Beiuș și Aleșd.
„Ne așteaptă o legislatură dificilă, într-o perioadă complicată, motiv pentru care trebuie să aplicăm acest model de lucru, eficient și benefic, pe care l-am implementat la Oradea și în Bihor – să lucrăm în echipă pentru obiectivele județului și în interesul bihorenilor. Votul oamenilor și încrederea lor au venit în urma rezultatelor obținute lucrând cu succes pe „modelul Bolojan”, a adăugat Arina Moș.