Bolojan, despre reducerile de personal din Parlament: ”Se va constata că Senatul funcționează bine mersi”

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, s-a declarat convins că, în urma reducerilor de personal, instituţia pe care o conduce va funcţiona „bine mersi”, dând ca exemplu situaţia Primăriei Oradea sau a Consiliului Judeţean Bihor.

El a precizat sâmbătă, la Prima TV, că la nivelul tuturor autorităţilor centrale şi al instituţiilor ar trebui realizată o analiză pentru a se constata care este munca prestată de angajaţi şi dacă salariile sunt meritate.

„Asta am încercat să fac şi la Senat. De ce? Asta pentru mine e o credinţă, nu fac lucrurile astea pentru imagine. Eu asta am făcut, nu e o chestiune de spectacol. (…) După ce se fac reducerile, se va constata că Senatul funcţionează bine mersi. Şi chiar dacă peste un an de zile s-ar câştiga acele procese, se va dovedi măcar că funcţionează bine mersi . Pentru că noi, oricum, astfel plătim acele salarii, dar nu e o problemă de a câştiga sau a pierde. Important e să iei decizii de management corecte, să stabileşti o procedură corectă şi cinstită”, a spus Bolojan.

Acesta a menţionat că în mandatul său, aparatul bugetar de la Primăria Oradea a fost redus cu aproximativ 30%, astfel încât în instituţie şi structurile adiacente au rămas 700 de angajaţi. În ce priveşte Consiliul Judeţean, numărul angajaţilor a fost diminuat cu 40%.

Distribuie informația
Alte știri